"Inima de Frate ep 68", Inima de Frate ep 68 Serial, Inima de Frate ep 68 Film Serial Turcesc, Inima de Frate ep 68 film Acasa Tv.
Vezi si Rezumat Inima de Frate episodul 69
Indiciile date lui Kuzey de către Simay, care are mustrări de conștiință, în același timp îl vor face pe acesta mai confuz, dar îi vor da și o speranță în ceea ce privește revederea cu Cemre. După ce, în baza indiciilor primite de la Simay Kuzey va acționa, Bariș va fi față în față cu cea mai mare frică a sa. Guney va intra în posesia unui mare atuu prin aflarea negocierii dintre Bariș și Deniz. Pentru prima dată era foarte puternic în fața familiei Sinaer.
Pe de altă parte, cu toate piedicile puse de Guney, pentru Cemre apărea indicia clare că poate fi eliberată. Aceast lucru va duce la schimbarea planului lui Guney. Dacă Cemre va fi eliberată, această să fie eliberată conform condițiilor lui. Guney care joacă rolul ambasadorului între familia Sinaner și Kuzey, înschimbul eliberării lui Cemre, îi va cere lui Kuzey un lucru imposibil de realizat. De acum eliberarea lui Cemre depindea de Kuzey. După ce se va îmbolnăvi în închisoare, Cemre va fi față în față cu moartea. Gulten și Kuzey vor intra în panică cînd vor afla că Cemre este pe masa de operație. Kuzey, care încearcă toate posibilitățile de a o elibera pe Cemre, va afla informații importante cu privire la „cea de-a treia persoană”. Kuzey și comisarul Șeref o vor cputa, separate, pe Simay. Guney care crede că și-a asigurat, definitiv, locul atât la conac, cât și la firmă, nu știe, pentru moment, de pericolul care-l așteaptă. Atunci când gratiile vor dipărea dintte Kuzey și Cemre, iubirea lor va avea de trecut un examen și mai greu.